Ronaldinho - Aproape de sfârşitul carierei

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Ronaldinho - Aproape de sfârşitul carierei

Mesaj Scris de Chelios la data de Dum Mai 27, 2012 5:05 am

Ronaldinho traieste o adevarata drama la Flamengo. Chiar daca a reusit sa inscrie aseara, suporterii l-au huiduit pe toata durata meciului. Flamengo a remizat pe teren propriu cu Internacional, scor 3-3.

A fost exclus din nationala, are probleme cu banii, pentru ca Flamengo nu este cu salariile "la zi", mama sa este grav bolnava, iar fratele sau a fost arestat luna trecuta. Ronaldinho trece prin cel mai greu moment al vietii, si si-a pierdut chiar si ultimul sprijin, cel al suporterilor.

Chiar daca a reusit sa inscrie un gol in egalul de pe teren propriu cu Internacional, Ronaldinho a fost huiduit tot meciul de suporterii lui Flamengo.

"Iesi afara, n-avem nevoie de tine", a fost mesajul galeriei pentru Ronaldinho, care a fost inlocuit in minutul 30 al reprizei secunde. Ronaldinho a iesit de pe teren, cu capul plecat, acompaniat din tribune de un cor de fluieraturi.

Gazzetta dello Sport scrie ca Ronaldinho ar putea pleca in aceasta vara de la Flamengo. Cea mai posibila varianta este ca omul care a inventat "fotbalul cu zambetul pe buze" in Europa, sa se transfere in China.

Sursa: Sport.Ro
avatar
Chelios


Mesaje Mesaje : 45
Puncte Puncte : 66
Varsta Varsta : 21
Localizare Localizare : Deva
Reputatie : 0

Vezi profilul utilizatorului http://www.fg-d.net

Sus In jos

Re: Ronaldinho - Aproape de sfârşitul carierei

Mesaj Scris de Rawr la data de Dum Mai 27, 2012 10:31 am

Se pare că zicala "banii n-aduc fericirea" este adevărată şi în acest caz. Degeaba avem bani cu lopata, pentru că fericire şi sănătatea nu o poţi cumpăra cu ei. Wink

Îmi pare tare rău să aud asta, însă aşa este viaţa, crudă. Sad
avatar
Rawr


Mesaje Mesaje : 213
Puncte Puncte : 480
Varsta Varsta : 18
Localizare Localizare : Cluj-Napoca
Reputatie : 6

Vezi profilul utilizatorului http://fg-d.forumz.ro

Sus In jos

Re: Ronaldinho - Aproape de sfârşitul carierei

Mesaj Scris de Lycan la data de Dum Mai 27, 2012 10:47 am

Suporterii vor doar performanta, la prima greseala te huiduie.
avatar
Lycan


Mesaje Mesaje : 142
Puncte Puncte : 277
Localizare Localizare : Mă puteți contacta pentru orice nelămurire! -- Romania
Reputatie : 1

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Ronaldinho - Aproape de sfârşitul carierei

Mesaj Scris de L! la data de Mar Mai 29, 2012 11:02 am

Ce pacat... Pacat de suporterii lui Flamengo... Lumea devine chiar nesimtita...

L!


Mesaje Mesaje : 30
Puncte Puncte : 52
Varsta Varsta : 24
Localizare Localizare : Neptun
Reputatie : 1

Vezi profilul utilizatorului http://lforum.forum2x2.net/

Sus In jos

Re: Ronaldinho - Aproape de sfârşitul carierei

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum